Madonna Louise Veronica Ciccone-Ritchie (n. pe 16 august 1958), supranumită « Regina muzicii pop » este o cântăreaţă, actriţă şi compozitoare de muzică americană pop, câştigătoare a mai multor premii Grammy, actriţă laureată a Globului de Aur şi autoare a mai multor cărţi. Născută în Bay City, Michigan şi crescută în Rochester Hills, Michigan, Madonna s-a mutat în New York City pentru a deveni dansatoare. Şi-a lansat albumul de debut în 1983, de pe care trei melodii au ajuns în top 20 în Statele Unite.După o interpretare memorabilă la prima ediţie a MTV VMA din 1984 a piesei „Like a Virgin”, obţine primul hit în Statele Unite şi Australia.

Debutul şi «Like a Virgin» (1982 - 1985)
Definit de bluze din dantelă, fuste purtate peste pantaloni, bijuterii cu teme creştine (cruci) şi părul decolorat, stilul Madonnei a influenţat moda anilor '80.

În 1982, Madonna întemeiează formaţia muzicală Breakfast Club, în cadrul căreia a fost bateristă şi cântăreaţă. După ce pleacă din formaţie, Madonna porneşte un nou astfel de proiect, numit Emmy.În acelaşi an, o înregistrare demonstrativă a Madonnei ajunge la un producător al casei de discuri Sire Records, iar după puţin timp apare piesa „Everybody”, primul disc single al cântăreţei. Deşi piesa nu a intrat în Billboard Hot 100, a atins poziţia 7 în Bubbling Under, clasament care ţine evidenţa cântecelor apropiate de intrarea în Hot 100, şi pe locul 3 în Billboard Dance Music/Club Play. La scurt timp, sunt lansate piesele „Burning Up” şi „Holiday” (cel din urmă este primul ei single care intră în topul Billboard Hot 100). În anul următor apare pe piaţă albumul de debut, Madonna, care primeşte recenzii pozitive, de pe care cântăreaţa mai lansează două piese: „Borderline” şi „Lucky Star”. Ambele piese intră in top 10, iar albumul ajunge pe locul 8 în topul albumelor din S.U.A. Maniera de a se îmbrăca a Madonnei, de a poza şi de a interpreta în videoclipuri şi concerte a influenţat vizibil tinerele anilor '80. Definit de bluze din dantelă, fuste purtate peste pantaloni, bijuterii cu teme creştine (cruci) şi părul vopsit, acest stil distinct a avut un larg răsunet în moda acelor ani (apărând termenul de „Madonna wannabe”) şi chiar de mai târziu.

Cel de-al doilea album, Like a Virgin, e lansat în 1984 şi devine primul ei album #1 în S.U.A.,iar piesa eponimă va fi interpretată de Madonna la MTV Video Music Awards, unde cântăreaţa iese dintr-un tort îmbrăcată într-o rochie de mireasă, stârnind controverse datorită coregrafiei provocatoare. Cântecul a rămas timp de şase săptămâni în Billboard Hot 100 pe locul 1, devenind primul ei hit în clasamentul american.În 1985, îşi câştigă faima mondială cu hit-urile „Material Girl” (U.S. #2, U.K. #3), „Dress You Up” (U.S., U.K. #5) şi „ Angel” (U.S., U.K. #5). În 1985, Madonna contribuie cu un rol episodic în filmul Vision Quest interpretând rolul unei cântăreţe de bar. De pe coloana sonoră a filmului sunt lansate două piese: „Crazy for You” (U.S. #1, UK #2) şi „Gambler” (U.K. #4). Like a Virgin a fost numit de către National Association of Recording Merchandisers şi Rock and Roll Hall of Fame ca fiind unul din cele 200 albume decisive ale tuturor timpurilor.

Piesa a propulsat-o pe Madonna la statulul de star, devenind unul din cele mai cunoscute cântece ale ei.


În iulie se lansează filmul Căutând-o pe Susan, cu Madonna în rolul principal.[70] Pentru a promova filmul, cântăreaţa a compus o nouă piesă, „Into the Groove”, care a ajuns unul primul #1 al cântăreţei în Marea Britanie,fiind inclusă în varianta europeană a albumului Like a Virgin.

În acelaşi an cântăreaţa se căsătoreşte cu actorul Sean Penn pe care-l cunoscuse pe platourile de filmare ale videoclipului „Material Girl” şi pleacă într-un turneu nord-american, The Virgin Tour. Deşi criticile primite au fost nefavorabile, toate cele 17.162 de bilete pentru cele trei spectacole de la Radio City Music Hall din New York s-au vândut într-un timp record de 34 de minute. Datorită cererii ridicate de bilete de pe tot parcursul continentului, Madonna a fost nevoită să mute unele dintre spectacole în săli mai mari. The Beastie Boys au cântat în deschiderea spectacolelor.În luna iulie a aceluiaşi an, revistele Penthouse şi Playboy au publicat un număr de poze alb-negru nud, făcute de Madonna la sfârşitul anilor '70. Cu toate că a luat măsuri în instanţă, cântăreaţa nu a putut opri publicarea acestora, devenind sfidătoare şi provocatoare. La concertul de caritate Live Aid, care avusese loc chiar în timpul apogeului scandalului, Madonna a făcut o referire critică la întâmplare spunând că nu-şi dă jos geaca în ciuda căldurii deoarece „s-ar putea să-mi facă rău peste zece ani”.

Evoluţia muzicală (1986 - 1991)

În 1986 se lansează discul True Blue, care va deveni cel mai bine vândut album al Madonnei din toate timpurile – 19 milioane de exemplare vândute.[81] Când a fost lansat, a debutat pe prima poziţie în 28 de ţări, fapt catalogat de Cartea Recordurilor ca fiind „fără precedent”. Toate piesele extrase pe single de pe album au ajuns în top 5, atât în Marea Britanie, cât şi în Statele Unite. Până în prezent, rămâne singurul ei album care a produs mai multe hit-uri #1 atât în S.U.A. („Papa Don't Preach”, „Open Your Heart”, „Live to Tell”) cât şi în Marea Britanie („Papa Don't Preach”, „True Blue”, „La Isla Bonita”). Piesa „Papa Don't Preach” a fost subiectul unei controverse pricinuite de mesajul său: o adolescentă îi spune tatălui ei că va naşte un copil din flori. A patra piesă de pe album, „Live to Tell”, a fost înregistrată ca temă muzicală a filmului At Close Range (din a cărui distribuţie face parte soţul de atunci al Madonnei, Sean Penn) şi a fost lansat ca single înainte de publicarea albumului. Aceasta este prima melodie produsă de cântăreaţă.
Primul turneu mondial al Madonnei, Who's That Girl Tour, a avut cele mai mari încasări ale tuturor timpurilor, la acel moment. Au fost interpretate melodii de pe toate albumele produse anterior.Papa Ioan Paul al II-lea i-a somat pe italieni să nu asiste la concertele Madonna din ţara lor.

Un an mai târziu, în 1989, se lansează discul Like a Prayer, foarte apreciat de critici, care se arătaseră până atunci rezervaţi în privinţa cântăreţei. Piesele de pe noul disc au fost scrise şi produse în colaborare cu Patrick Leonard şi Stephen Bray. Albumul a ajuns pe primul loc în clasamentul albumelor din America.Videoclipul cu acelaşi nume a provocat polemici aprinse: cântăreaţa apare având o relaţie amoroasă cu un sfânt de culoare şi sunt incediate mai multe cruci. De pe album au fost promovate şase piese: „Like a Prayer” (US,UK #1), „Express Yourself” (U.S. #2, U.K. #5) cu un puternic mesaj feminist, „Cherish” (U.S. #2, U.K. #3) care a fost lansat în august 1989, şi a devenit al 21-lea single consecutiv al cântăreţei care atingea top 10 în Marea Britanie. „Oh Father” (U.S. #20, Australia #59) a devenit primul single al artistei care a ratat top 5 în Statele Unite din 1984 până atunci, stagnând pe locul #20. Melodia a fost un eşec şi în alte părţi ale lumii: în Australia a devenit cea mai joasă poziţie ocupată de un single al cântăreţei până în prezent şi nu a intrat în topul Africii de Sud; melodia nu a fost lansată în Marea Britanie până în 1995, când a însoţit promovarea albumului Something to Remember. „Dear Jessie” a fost lansat doar în anumite regiuni din Asia şi Europa; a devenit a doua melodie a Madonnei care a ratat top 40 în Australia. „Keep It Together” a fost ultimul single de pe album, lansat doar în America de Nord (U.S. #8, Canada #22), Japonia (#5) şi Australia (#1).



În 1998, după trei ani în care nu a lansat niciun album de studio nou, Madonna se întoarce cu un stil nou, cu influenţe de muzică electronică şi cu o estetică mistică, influenţată de religiile orientale (hinduism, budism) şi de credinţa Cabala.Albumul a inclus teme ca spiritualitatea, faima şi viaţa de mamă. Ray of Light a fost albumul cel mai bine primit de critică după Like a Prayer. Cu acest album, Madonna câştigă diferite premii, printre care şi 3 premii Grammy . Aici ies în evidenţă piesele de mare succes „Frozen” şi „Ray of Light”, ambele hit-uri top 5 în jurul lumii, inclusiv Australia, Canada, SUA şi Marea Britanie. Piesa „Ray of Light” a primit nouă nominalizări MTV VMA, câştigând cinci dintre acestea, inclusiv „Videoclipul anului”.

De pe album au mai fost promovate piesele „The Power of Good-Bye” şi „Nothing Really Matters”.
În 2001 Madonna pleacă în turneul mondial Drowned World Tour, primul ei turneu de la The Girlie Show Tour în 1993. Turneul a promovat ultimele două albume, Ray of Light şi Music. Turneul a fost lansat pe DVD în noiembrie 2001 pentru a coincide cu lansarea celui de-al doilea „greatest hits”, GHV2. Acesta conţine câteva din hit-urile artistei din 1993 până în 2001, printre care „Erotica”, „Deeper and Deeper”, „Secret”, „Don't Cry for Me Argentina”, „Frozen” şi „Music”, cu toate că unele au fost omise : „You'll See, „I'll Remember” sau „American Pie”. În 2002 a jucat în filmul Naufragiaţi, regizat de soţul ei, Guy Ritchie, iar spre sfârşitul anului a lansat hit-ul „Die Another Day” de pe coloana sonoră a noului film James Bond, Die Another Day. Melodia a fost nominalizată la Globurile de Aur pentru „Cel mai bun cântec original” şi la Zmeura de Aur pentru „Cel mai prost cântec original”.

Pe 16 mai 2007, Madonna a lansat o piesă valabilă numai digital, numită „Hey You”, care a fost imnul concertelor Live Earth, fiind valabilă gratis timp de o săptămână. Artista a interpretat „Hey You” alături de alte trei cântece la concertul de caritate din Londra.În octombrie 2007 cântăreaţa a anunţat că va părăsi casa de discuri Warner Bros., devenind artistul fondator al unei noi case de discuri, Live Nation. Contractul cu Warner Bros. va fi terminat odată cu albumul din 2008, Hard Candy şi o compilaţie ce urmează să fie lansată în toamna anului 2009. Ultimul album de studio sub contractul cu Warner Bros, se numeşte Hard Candy şi a fost lansat pe 29 aprilie 2008. Acesta conţine piese compuse de Madonna, Timbaland, Justin Timberlake & Pharrell.

Madonna în România

Deşi apăruseră încă din 2006 zvonuri că Madonna va veni în România cu turneul Confessions, acestea s-au dovedit într-un final a fi false. Pe 30 ianuarie 2009, pe site-ul oficial al Madonnei a apărut o ştire conform căreia cântăreaţa avea să continue turneul Sticky & Sweet cu mai multe date în Europa, printre ţările menţionate fiind şi România. La scurt timp a apărut şi programul turneului, România şi Serbia nefiind incluse însă aici, mulţi crezând că artista şi-a anulat cele două concerte, posibil din cauza lipsei unei arene destul de mari.Totuşi, pe 19 februarie, site-ul oficial al cântăreţei a confirmat sosirea acesteia în România. Locul concertului a fost stabilit în parcul Izvor, pe data de 26 august 2009, venirea Madonnei în România fiind sponsorizată de compania Vodafone. Clienţii acesteia au putut cumpăra bilete de pe 23 februarie, devenind disponibile publicului larg pe data de 3 martie. La numai două zile de la punerea acestora în vânzare, peste trei sferturi au fost rezervate, site-ul MyTicket.ro numărând peste 70.000 de vizitatori unici interesaţi de concertul artistei. Potrivit Vodafone, pentru acest concert s-au inregistrat cea mai mare cerere de bilete şi, totodată, cea mai rapidă vânzare, în comparaţie cu orice alt spectacol organizat până acum în România.Încă din prima zi, biletele din zona Gazon A s-au epuizat, organizatorii fiind nevoiţi să suplimenteze numărul acestora. La doar două luni de la punerea în vânzare a biletelor, mai rămăsesără mai puţin de 20% din bilete disponibile, conform Emagic.Cu o lună înainte de spectacol, mai rămăsesără 500 de bilete şi 20 de pachete Gold disponibile spre vânzare.

Conform unor surse, Madonna a cerut 2 milioane de euro pentru concertul din România.

Solista a sosit în România pe 25 august. Concertul s-a desfăşurat conform planului cu toate că o întâmplare a atras atenţia presei internaţionale: înainte de piesa „You Must Love Me”, Madonna a atras atenţia asupra discriminării romilor în Europa de Est, ceea ce i-a făcut pe mulţi să o huiduie.

Sursa: Wikipedia

0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails