Michael Jackson în România

Michael Jackson a fost primul mare artist care a concertat în România. În data de 1 octombrie 1992, 70.000 de oameni au fost prezenţi pe stadionul Lia Manoliu din Bucureşti, pentru a-l vedea pe Michael cântând şi dansând. Evenimentul a fost difuzat de postul de televiziune HBO, care a cumpărat drepturile de transmitere pentru suma record de 20 de milioane de dolari. Concertul care făcea parte din cadrul turneului Dangerous World Tour, a atins audienţe record pentru postul de televiziune HBO. Concertul din 1992 a fost lansat pe DVD în 2005. Live In Bucharest: The Dangerous Tour împreună cu concertul de la Seoul, din cadrul turneului HIStory, sunt singurele concerte ale lui Michael Jackson lansate pe DVD. La puţin timp după concert, Michael Jackson filmează pentru videoclipul piesei Police Walk, alături de poliţişti români. Tot în 1992, Jackson vizitează un orfelinat din Bucureşti şi donează 10.000 de dolarii pentru construirea unui parc copiiilor din orfelinat. Michael Jackosn revine în România, în 1996, în cadrul turneului HIStory World Tour.
Stilul muzical şi vocea

Influenţe:

Genul adoptat de Jackson îşi are rădăcinile în R&B, muzica interpreţilor de la Motown Records, pop şi soul. A fost influenţat de unii dintre contemporanii săi, cum ar fi Little Richard, James Brown, Jackie Wilson, Diana Ross, Fred Astaire şi de Bee Gees.

Little Richard a avut cea mai mare influenţă asupra compoziţiilor lui Jackson, iar James Brown a reprezentat cea mai mare inspiraţie pentru acesta încă din copilărie, considerându-l un „maestru” sau „geniu”, în special în timpul când era membru al formaţiei Famous Flames: „Încă de la o vârstă fragedă, când nu aveam nici şase ani, mama mă chema oricând, chiar dacă dormeam, chiar dacă făceam altceva, să mă uit la televizor pentru a-l vedea pe maestrul meu la treabă. Iar când l-am văzut mişcările, am rămas uimit. Nu am mai văzut niciodată un cântăreţ să interpreteze în acelaşi mod şi din acel moment am ştiu că acest lucru voi face pentru tot restul vieţii mele şi asta datorită lui James Brown.

La început, Diana Ross l-a ajutat pe tânărul Jackson să-şi perfecţioneze tehnica vocală. În octombrie 1969, s-a luat hotărârea ca Jackson să locuiască cu mama lui ce s-a dovedit a fi nu doar o figură maternă ci şi un model, urmărind-o adesea în timpul repetiţiilor. El a declarat ulterior: „Am ajuns să o cunosc foarte bine. M-a învăţat atât de multe. Obişnuiam să stau într-un colţ şi să urmăresc cum se mişca. Era arta în mişcare. Am studiat cum dansa, cum cânta - exact aşa cum era.” Jackson i-a spus: „Vreau să fiu ca tine, Diana.”, iar ea i-a răspuns: „Fii tu însuţi”. Jackson a utilizat însă sunetul oooh în acelaşi mod ca Diana Ross. La început, acesta presăra versurile destul de des cu oooh. Nu era interpretat prelung, ci mai degrabă ca o exclamaţie neaşteptată. Diana Ross a utilizat acest efect în timpul înregistrărilor cu cei de la The Supremes, iar tânărul Jackson a fost încântat să-l preia.
Teme şi genuri abordate:

Steve Huey de la Allmusic a afirmat că de-a lungul carierei sale de interpret solo, caracterul multilateral al lui Jackson i-a permis să experimenteze multe genuri şi teme. Ca muzician, a trecut de la balade şi piese dance caracteristice interpreţilor de la Morown Records la techno şi house, inclusiv new jack swing, compoziţiile sale având atât ritmuri din muzica funk, cât şi chitări utilizate în hard rock.

Spre deosebire de alţi cântăreţi, Jackson nu scria creaţiile sale pe hârtie. El le dicta într-un aparat de înregistrare; când era în studio, le interpreta din memorie. Câţiva critici de specialitate au observat că „Off the Wall” era o combinaţie de funk, disco-pop, soul, soft rock, jazz şi baladă pop. Alte exemple notabile ar fi „She's out of My Life”, „Workin' Day and Night” şi „Get on the Floor”.

Conform lui Huey, Thriller a rafinat sentimentul de putere existent pe Off the Wall; piesele dance şi cele rock erau mai agresive, în timp ce baladele şi cântecele pop erau mai lente şi mai pătrunzătoare. Mai notabile sunt baladele „The Lady in My Life”, „Human Nature”, „The Girl Is Mine”; cele în stilul funk: „Billie Jean”, „Wanna Be Startin' Somethin'”; compoziţiile disco: „Baby Be Mine” şi „P.Y.T. (Pretty Young Thing)”. Christopher Connelly de la Rolling Stone a afirmat că odată cu Thriller, Jackson şi-a dezvoltat asocierea îndelungată cu teme subliminale cum ar fi paranoia sau imagistica întunecată. Stephen Thomas de la Allmusic evidenţiează faptul că acestea se întâlnesc în piese ca „Billie Jean” sau „Wanna Be Startin' Somethin'”. Versurile cântecului „Billie Jean” sunt despre o admiratoare care pretinde că interpretul este tatăl copilului ei. În „Wanna Be Startin' Somethin'”, el critică bârfele şi mass-media. „Beat It”, piesa rock despre anti-violenţa găştilor, a devenit un omagiu adus pentru West Side Story, fiind prima compoziţie de cross-over spre rock ce a beneficiat de un succes important, conform lui Huey. Acesta a observat şi faptul că odată cu numele piesei Thriller a început interesul lui Jackson pentru supranatural. În 1985, Jackson a participat la compunerea piesei de caritate „We Are the World”; temele umanitare au devenit unele frecvent abordate în versurile cântecelor din anii ulteriori.

Discografie:

* Got to Be There (1972)
* Ben (1972)
* Music & Me (1973)
* Forever, Michael (1975)
* Off the Wall (1979)
* Thriller (1982)
* Bad (1987)
* Dangerous (1991)
* HIStory (1995)
* Invincible (2001)

Sursa:Wikipedia



0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails