Evanescence e o formaţie de rock alternativ din Little Rock, Arkansas, SUA, fondată în 1998 de Amy Lee şi Ben Moody. După ce au câştigat atenţia publicului din Little Rock, înregistrând cu ajutorul Bigwig Enterprises două EP-uri, şi un CD demo Origin, au semnat în 2003 un contract cu Wind-Up. Aşa a apărut Fallen, primul album, care s-a vândut în peste 14 milioane de exemplare în toată lumea şi datorită căruia formaţia câştigă 2 premii Grammy. Un an mai târziu, Evanescence realizează primul lor album live, Anywhere But Home, vândut în peste un milion de exemplare, iar în 2006, e lansat cel de al doilea album, The Open Door, vândut în peste 4 milioane de exemplare.

Formaţia a suferit schimbări în componenţă, în 2003 pleacă cofondatorul Ben Moody, iar în 2007: chitaristul John LeCompt şi toboşarul Rocky Gray. În prezent, Amy Lee e singurul membru original al formaţiei.

Inceputul:

Evanescence a fost fondată de solista şi pianista Amy Lee şi de chitaristul Ben Moody. În 1994, cei doi s-au întâlnit în Little Rock, Arkansas, unde Moody a auzit-o pe Amy cântând „I'd Do Anything for Love (But I Won't Do That)” de Meat Loaf la pian. Primele lor cântece a fost „Solitude” şi „Give Unto Me”, scrise de Lee, şi „Understanding” şi „My Immortal”, scrise de Moody. Două din cântecele lor au fost difuzate la un post de radio local. Formaţia apare live, câştigă câteva premii şi devine una din cele mai apreciate din zonă. După câteva denumiri de formaţie, precum Childish Intentions şi Stricken, ei au ales Evanescence (în limba română evaporare, dispariţie, estompare). Solistei a început să-i placă numele deoarece „e misterios şi lasă o imagine în mintea ascultătorilor”.

Primul demo, Origin (lansat în 2000) este relativ necunoscut. Formaţia a de asemenea realizat două EP-uri. Primul, intitulat Evanescence EP (1998), a fost realizat în doar 100 de exemplare, iar cel de-al doilea, Sound Asleep Ep, cunoscut şi ca Whisper EP (1999) doar în 50 de exemplare. Origin şi EP-urile conţin versiunile demo ale unor piese de pe primul album Fallen. De exemplu, înregistrarea „My Immortal” găsită pe Fallen poate fi găsită şi pe Origin, fără câteva elemente de acompaniament. Au fost produse doar 2550 de exemplare ale acestei înregistrări; Lee şi Moody îşi încurajează fanii să descarce cântecele vechi ale formaţiei de pe Internet.

Fallen:

În 2003, John LeCompt, Rocky Gray şi William Boyd s-au alăturat lui Ben Moody şi Amy Lee, toţi lucrând la piesele Evanescence anterioare. Evanescence semnează un contract cu casa de discuri Wind-Up, şi începe să lucreze la următorul album, Fallen. În timp ce căutau să promoveze acest album, compania de jocuri video Nintendo oferă formaţiei şansa să participe la „Nintendo Fusion Tour”. Evanescence acceptă oferta şi devine una din formaţiile pentru Turneul Fusion 2003.

Fallen a petrecut 43 săptămâni în Billboard Top 10, a câştigat de 6 ori premiul Platinum şi a fost vândut în peste 14 milioane de exemplare în toata lumea.[2], cu 6.6 milioane de exemplare în SUA. Albumul a fost 105 săptămâni în Billboard Top 200 şi a fost unul dintre cele opt albume care au stat un an întreg (52 săptămâni) în Billboard Top 50.

Single-ul de debut al formaţiei Evanescence, „Bring Me To Life”, în care figurează Paul McCoy de la 12 Stones, a fost un hit global al formaţiei şi a câştigat #5 în American Billboard Hot 100. Single-ul a condus formaţia spre primul #1 în Anglia, unde a stat 4 săptămâni din iunie-iulie 2003. De asemenea cântecul a devenit oficial pentru WWE No Way Out. La fel de apreciat, „My immortal” caştigă #7 în SUA şi în topurile din Anglia, şi ambele piese figurează pe coloana sonoră a filmului de acţiune Daredevil. La Grammy Awards 2004, formaţia câştigă la Best Hard Rock Performance şi Best New Artist awards şi au fost nominalizată la alte doua categorii. Alte doua single de pe Fallen sunt „Going Under” (#5 US Modern Rock Tracks,#8 Clasamentul Anglia) şi „Everybody's Fool” (#36 US Modern Rock Tracks, #23 Clasamentul Anglia); ambele fiind promovate cu cate un videoclip.

Sursa: Wikipedia


0 comentarii

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails